„Pentru asta am devenit preot. Să învăț a muri în fiecare zi. Ne pregătim în fiecare zi de marea întâlnire cu El”.

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a trecut la cele veșnice. Înaltul prelat va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

„Pimen a trecut la Domnul. Biserica Ortodoxă Română a pierdut astăzi un vrednic de pomenire ierarh al ei, pe cel care a fost Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților în ultimii 29 de ani și al cărui nume, alături de ale altor înaintași ai săi, va rămâne mereu legat de ocrotirea splendidelor mănăstiri bucovinene. Gândul său mărturisit adesea are azi o reverberație aparte: „Pentru asta am devenit preot. Să învăț a muri în fiecare zi. Ne pregătim în fiecare zi de marea întâlnire cu El”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Conform legislației în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu Covid, după punerea în sicriul sigilat, acesta va fi preluat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, care, împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, va decide data și detaliile înmormântării. Mormântul se află la mănăstirea Sihăstria Putnei din județul Suceava.

În actuala situație, conform Statutului BOR, cel care va administra temporar eparhia este Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Damaschin Dorneanul.

„Cu durere în suflet, aducem la cunoştinţa slujitorilor sfintelor altare, a vieţuitorilor din sfintele mănăstiri şi a credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, că Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen a trecut la cele veşnice în ziua de miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50.Ajungând la venerabila vârstă de aproape 91 de ani, Părintele Arhiepiscop Pimen a rămas legat de Bucovina prin slujirile pe care le-a avut, îndeosebi prin toată lucrarea jertfelnică pe care a împlinit-o ultimii 29 de ani ca prim întâistătător al reînfiinţatei Eparhii a Sucevei şi Rădăuţilor.Rămâne în sufletele tuturor ca un adevărat păstor cu inimă de părinte, iubitor de Dumnezeu, de Biserica Sa cea sfântă, cinstitor al valorilor neamului, grabnic săritor la nevoile celor sărmani, ctitor de locaşuri sfinte şi aşezăminte filantropice, dârz în faţa tuturor necazurilor vieţii.Rugăm pe Hristos Domnul, Cel înviat din morţi, să aşeze cu drepţii sufletul Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Arhiepiscop Pimen, întru lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale.Veşnica lui pomenire în neam şi în neam!”, a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.