La sediul Palatului Administrativ Suceava, în cursul zilei de joi, s-a desfăşurat Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava în anul 2019.
Pe linia misiunilor de ordine şi siguranţă publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a planificat, organizat şi executat un număr de 17.998 misiuni, înregistrându-se o creştere de aproximativ 6% faţă de anul 2018.
Jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică la 2465 de activități, în creştere cu 1.017 misiuni faţă de anul anterior, creșterea precizată fiind generată în special de asigurarea măsurilor de ordine publică cu ocazia activităților electorale pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European și alegerea Președintelui României.
Totodată, inspectoratul a executat un număr de 225 de misiuni cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive din diverse discipline, 13 misiuni prilejuite de acțiunile de protest și 295 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările cultural – artistice sau religioase.

„Pe parcursul uneia dintre aceste misiuni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava s-a confruntat cu o situație nedorită.
Astfel, în data de 19 iulie 2019 un echipaj de jandarmerie din cadrul detașamentului din Vatra Dornei, a fost sesizat de o persoană cu privire la faptul că un bărbat a atins-o în mod indecent pe fiica sa, în vârstă de 12 ani. Bărbatul în cauză a fost identificat iar la solicitarea patrulei de jandarmi de se legitima a devenit recalcitrant și agresiv, jandarmii procedând la imobilizarea sa. La scurt timp, acesta și-a pierdut cunoștința, iar jandarmii au solicitat imediat echipajul medical pentru acordarea primului ajutor. Bărbatul a fost stabilizat si transportat la spitalul din localitate, unde, din păcate, a decedat a doua zi.
Este un eveniment regretabil, iar Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a dat și va da tot concursul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași pentru finalizarea anchetei cu privire la modul de acțiune al jandarmilor” se arată în raportul IJJ Suceava.

Referitor la misiunile de restabilire a ordinii publice tulburate sau grav tulburate de către persoane sau grupuri de persoane, în anul 2019 Jandarmeria Suceava nu a fost solicitată să intervină pentru gestionarea unor situații de acest gen.
În perioada analizată au fost executate 716 acţiuni de intervenţie, reprezentând o creștere cu 8% faţă de anul anterior, dintre care 697 în sprijinul persoanelor care au solicitat ajutor prin Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă „112”, vizând ordinea şi liniştea publică, diferenţa fiind reprezentată de solicitările de intervenţie în situaţii de urgenţă şi situații de căutare, salvare-evacuare a persoanelor aflate în dificultate.

Unitatea a organizat un număr de 13.191 misiuni de menținere a ordinii și siguranșei publice, faţă de 13.085 misiuni executate în anul 2018, prin patrule de jandarmerie și patrule mixte polițist-jandarm, una din priorități fiind reprezentată de menținerea ordinii publice în zona instituțiilor de învățământ. În acest sens, au fost planificate patrule de ordine publică în proximitatea unităților școlare avute în responsabilitate precum și pe traseele de deplasare spre și de la unitatea de învățământ, obiectivul principal al acestora fiind siguranța elevilor și a cadrelor didactice.
Totodată, au fost organizate 123 de acţiuni punctuale de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în pieţe, târguri şi în alte locuri cu risc criminogen ridicat precum şi în zonele în care s-ar putea înregistra încălcări ale legislaţiei în domeniul silvic, cinegetic şi piscicol fiind constatate un număr de 306 fapte contravenționale și 35 de infracțiuni.
Structurile montane ale inspectoratului au executat misiuni de menţinere a ordinii publice în staţiunile montane şi pe traseele turistice, în zona Parcului Naţional Călimani şi în zonele de agrement, având în vedere atât asigurarea protecţiei fondurilor silvic, cinegetic şi piscicol, cât și desfășurarea de activităţi de informare și îndrumare a turiştilor
Efectivele de jandarmi au desfăşurat activităţi pe linia combaterii infracţiunilor silvice, pe linia prevenirii tăierilor ilegale de arbori şi sancţionării persoanelor care transportă material lemnos fără documente de provenienţă.
În urma acestor activităţii, dar şi în cadrul celor 154 de acţiuni în cooperare cu organele silvice, au fost constatate 8 infracţiuni şi 61 de contravenţii în valoare totală de 29.540 lei, fiind recuperată o cantitate de masă lemnoasă de 65,15 metri cubi.

În anul 2019 au fost constatate în total 326 infracţiuni, ceea ce constituie o creștere cu aproximativ 24% faţă de anul 2018, fiind depistați 325 de autori, dintre care 19 minori. Din totalul infracțiunilor constatate de către efectivele de jandarmi, se evidențiază un număr de 44 de infracţiuni vizând deţinerea şi consumul de droguri de risc şi mare risc și 62 de infracțiuni de contrabandă.

Activitatea de constatare a contravenţiilor a înregistrat o scădere de 10% față de anul precedent, în anul 2019 constatându-se un număr de 3752 de contravenţii, valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate fiind de 596.670 de lei.
Au fost introduse în camera de corpuri delicte 444 de bunuri, în valoare de 27.117 lei, care au fost predate pentru valorificare către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava în scădere cu 31,16%. În ceea ce priveşte comerţul cu produse accizabile, atât în cadrul misiunilor de patrulare proprii cât şi în misiunile executate în sprijinul instituţiilor specializate, au fost confiscate 113.200 ţigarete fiind constatate un număr de 62 infracţiuni de contrabandă, în creştere cu 27,41% faţă de anul 2018 când au fost constatate un număr de 45 infracţiuni.

În baza planurilor de cooperare existente, jandarmii au participat la un număr de 541 de misiuni în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și un număr de 1.801 acţiuni în colaborare cu alte instituții.
O altă misiune de importanţă deosebită a inspectoratului este reprezentată de ansamblul activităţilor privind paza şi menţinerea ordinii interioare la un număr de 32 de obiective – instituţii financiar bancare, parchete şi instanţe judecătoreşti, precum şi obiective aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, precum și asigurarea pazei și protecției transporturilor speciale, de valori și de corespondență clasificată, pe acestă linie de activitate nefiind înregistrate incidente.

Promovarea meseriei de jandarm a constituit una din temele principale de discuție în cadrul campaniilor de relații publice desfășurate la nivelul unității. Astfel în anul 2019, din cei 224 candidaţi recrutaţi pentru sesiunile din ianuarie şi august 2019, 179 au fost selecţionaţi, iar 66 dintre aceştia au fost declaraţi ADMIS iar pentru sesiunea de admitere din luna ianuarie 2020 pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni au fost recrutaţi 249 candidaţi, iar 158 au fost selecţionaţi.
Pe linia activităţii logistice, una dintre cele mai importante realizări o reprezintă semnarea la data de 26 noiembrie a contractelor de grant pentru două proiecte finanțate prin programul transfrontalier România – Ucraina 2014- 2020 care se înscriu în prioritatea 4.3 a programului de finanțare, respectiv Prevenirea și Combaterea Criminalității Organizate. Activitățile propuse în cadrul proiectelor vizează modernizarea și dotarea laboratorului de psihologie al inspectoratului, construirea unei piste de pregătire colectivă și dotarea detașamentului de intervenție cu materiale specifice. Perioada de implementare a proiectelor este de 18 luni, iar bugetul de care unitatea va beneficia va fi de 110.000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.