Jegul și manipularea grosolană în politică nu au limite, nici măcar pe timp de pandemie. Dovadă stă o postare a unui penelist din Sibiu, postare distribuită pe rețelele de socializare de postacii PNL, care zi și noapte veghează, inclusiv în focarul de coronavirus de la Suceava, să spele creiere. În timp ce unii își plâng și își îngroapă morții de COVID-19, în timp ce alții sunt între viață și moarte la Terapie Intensivă iar medici și asistente fac eforturi uriașe pentru a salva cât mai multe vieți în spitale vai de mama lor și cu echipamente de protecție în rație, fără scrupule și nici urmă de bun simț, postacii închiși în case aruncă în spațiul public fumigene de prost gust. O fotografie cu Ludovic Orban de mână cu președinteșe Klaus Iohannis iar sus mesajul SALVATORII ROMÂNIEI, circulă pe rețele de socializare cu următorul mesaj:
„Pesediști! Dacă încă sunteți în viață mulțumiți acestor doi domni. Imaginați – vă ce prăpăd era dacă vă dădeau liber la pupat de moaște și hoinărit prin parcuri. 80% dintre voi erau istorie acum. Datorită lui Iohannis și Orban încă respirați, încă vă vărsați mizeriile de propagandă bolșevic-pesedistă pe toate grupurile posibile de pe Facebook. Încă vă puteți îmbrățișa nepoții. Fiți recunoscători. Oricât de mult vă urăște excelența sa, domnul președinte al României Klaus Werner Iohannis, și pe bună dreptate, totuși în mărinimia inimii sale a găsit înțelegere pentru voi și v-a cruțat de un sfârșit oribil. V-ați născut a doua oară pesediști. Grație acestor oameni admirabili! Cinste și felicitări guvernului PNL și președintelui României.”
De cât cinism și lipsă de bun simț pot da dovadă acești postaci, să meargă cu atacul politic și cu spălarea de creiere în continuare în condițiile în care aproape 14.000 de români au ajuns prin spitale cu COVID și alți 803 au murit?! Salvatorii României…. Voi vă auziți, mai sunteți aici printre noi, respirați același aer cu noi și cu cei care își plâng morții?! Politica și atacurile voastre sunt acum vitale pentru români, încât le transmiteți pe toate canalele posibile și postati poza asta ca și cum ar fi o icoană?! Ne-a cruțat Klaus Iohannis de un sfârșit oribil, așa în masă, e Mesia la a doua venire?! Mai aveți proprietatea termenilor și simțul realității?! S-ar părea că nu iar bunul simț v-a murit de mult, dacă l-ați avut vreo dată!!! Câtă lehamite și revoltă vreți să stârniți cu astfel de postări, mai ales în rândul sucevenilor, crunt loviți de COVID-19 din cazua deciziilor politice luate aiurea de cei desemnați acum drept SALVATORII ROMÂNIEI?! Să fim recunoscători?! Pentru ce?! Pentru că acest guvern și-a lăsat votanții din Italia sau Spania să intre nestingheriți în țară, deși erau infectați, pentru că Orban și Iohannis și restul de la vârful PNL voiau neapărat alegeri anticipate?! Să fim recunoscători că medicii ni s-au infectat pe capete pentru că nu au avut echipamente de protecție și pentru că nu au putut testa pacienți infectați pentru că acești pacienți nu se încadrau într-o definiție de caz înțepenită dată de al vostru Ministru al Sănătății?! Să fim recunoscători pentru că un singur județ din România – Suceava are tot atâtea cazuri de COVID-19 cât toată Ungaria și dublu față de alte țări europene?! Să fim recunoscători pentru cei 803 morți?! Pentru toatea astea și pentru umilințele prin care trec bolnavii prin spitale, trebuie să fim recunoscători cuiva?! A găsit președintele în mărinimea inimii sale întețelege pentru noi…. Voi vă auziți, voi înțelegeți ce postați sau credeți că pur și simplu toți suntem niște tâmpiți, niște spălați pe creier?! Nu aveți nici un pic de rușine, de decență, nu vă spune nimic din voi să TACEȚI PUR ȘI SIMPLU ȘI SĂ LĂSAȚI OAMENII SĂ ÎȘI PLÂNGĂ DUREREA LOR?!
Salvatorii României sunt alții
Avem salvatori, avem eroi, însă ei nu sunt politrucii! Ei sunt medicii, asistentele, infirmierele, cadrele de la Ambulanță! Ei sunt salvatorii noștri, care plâng acum pentru camarazii și colegii răpuși de virusul ăsta parșiv adus de votanții lăsați să intre în România pe propria răspundere. Lor însă, nu le face nimeni statui, nu le închină ode (ar fi și de prost gust) iar copiilor lor nimeni nu le aduce mângâiere în clipe cumplite ca acestea! EI SUNT EROII ȘI SALVATORII PE CARE POPORUL ROMÂN NU TREBUIE SĂ ÎI UITE NICIODATĂ, OAMENI LĂSAȚI SĂ LUPTE UNEORI CU MÂINILE GOALE ÎMPOTRIVA MORȚII!!! Și în mărinimia lor…zi de zi vin la serviciu, cu încăpătânare, deși acolo e IAD și dau piept cu Moartea, nu înainte de a-și îmbrățișa și săruta copiii, ca și cum ar fi ultima oară! Aceștia ne sunt EROII!
Cu respect pentru adevărații salvatori ai României, ALINA IOSIF