La Suceava protestele dascălilor continuă, marți aceștia ies iar în stradă. Sindicalișii au făcut anunțul pe rețelele de socializare, luni după-amiază și asta pentru că au fost discuții aprinse la protestul de luni, cadrele didactice acuzând liderii de la nivel central că i-au trădat.
Peste 2000 de dascăli din tot județul Suceava au ieșit luni în stradă și au protestat iar spiritele s-au încins după ce aceștia au aflat că liderii de sindicat de la nivel central au anunțat suspendarea grevei din Educație.
Dascălii i-au luat la rost pe liderii de la nivel județean și le-au comunicat că nu vor intra la ore și că vor continuarea protestelor.
Ne-ați trădat, ne-ați dezamăgit, ne-ați mințit și Suceava nu cedează au strigat protestatarii revoltați, care au mărșăluit pe străzi și s-au oprit și la sediile PNL și PSD Suceava.
Aceștia spuneau că nu este normal ca greva să fie suspendată înainte ca ordonanața de urgență care prevede creșterile salariale să fie publicate în Monitorul Oficial și înainte ca ei să fie consultați de liderii de la nivel național.
Liderul Aliantei Sindicatelor din Invățământ Suceava, Giani Leonte, a calmat spiritele și a anunțat că la Suceava greva continuă pentru că este dorința majorității dascălilor din județ.
Protestele vor continua toată săptămâna iar marți, la ora 11.00, cadrele didactice din județul Suceava vor fi din nou în stradă.
Acestea spun că vor bloca anul școlar și că nu vor participa la examenele naționale.
Giani Leonte a reușit să calmeze spiritele încinse și a explicat că în județul Suceava protestele pe tot parcursul săptămânii iar profesorii nu vor intra la clase.
UPDATE: Sunt școli care au anunțat că de marți, 12 iulie, își redeschid porțile. Elevii sunt așteptați la cursuri mai ales în unitățile de învățământ unde sunt sindicaliști de la Spiru Haret.