Începând de marți, Spitalul Judeţean din Suceava are un laborator de biologie moleculară unde vor fi realizate, analizele necesare în diagnosticarea infecţiei cu Covid-19.
Performanţa aparţine echipei de proiect formată din patru specialişti – un medic primar de medicină de laborator, un chimist, un asistent de laborator angajaţi ai spitalului, şi un doctor în biologie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, care împreună, în echipă, construiesc o nouă linie de apărare în lupta cu pandemia CoVid-19.
Primele teste au fost deja realizate folosind echipamentul de RT-PCR pus la dispoziţie de Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, la iniţiativa prof.dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea ştiinţifica.Donaţiile de echipamente sunt aşteptate în perioada imediat următoare, când capacitatea de lucru va crește.
„Prioritatea zero a corpului medical al spitalului a fost şi rămâne grija faţă de pacienţi şi dorinţa de a asigura asistenţa medicală la cel mai înalt nivel calitativ la Suceava. Rezultatele sunt cu atât mai impresionante cu cât Suceava este printre cele câteva oraşe care a reuşit să organizeze în timp record un astfel de laborator Un laborator de biologie moleculară se organizează în câteva luni. Noi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, am reuşit sa facem asta într-o săptămână. Suntem la început, presiunea este foarte mare, dar suntem motivaţi să luptăm cu toate resursele pentru a ieşi învingători. Este un pas mic pentru omenire, dar un pas uriaş pentru noi, medicii, chimiştii şi cercetătorii suceveni. Prin efortul nostru, pacienţii vor putea primi rezultatele în timp mai scurt, iar noi vom putea susţine cu succes munca de triaj derulată de către colegii noştri care acţionează în spital, în condiţii de mare stres”, au declarat Dr. Roxana Filip, medic primar medicină de laborator si biolog dr. Andrei Lobiuc din echipă.
Funcţionarea laboratorului spitalului de la Suceava fost avizată prin Ordinul nr. 523/27
martie 2020, semnat de către Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, care include şi alte câteva spitale,
majoritar din centrele universitare cu facultati de medicina ale României si publicat in Monitorul
Oficial al României, partea I ,nr. 258/30.03.2020
„Mulţumim tuturor celor ce spijină eforturile noastre şi ne exprimăm recunoştinţa pentru solidaritatea arătată corpului medical al spitalului”, a declarat conducerea spitalului în numele tuturor medicilor, asistenţilor, infirmierilor, brancardierilor şi personalului administrativ implicat, zi şi noapte, în lupta cu coronavirusul.