Lemn în valoare de peste 80.000 de lei, confiscat de polițiștii suceveni, în numaoi câteva zile.
În perioada 11 – 14.07.2023 polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Biroul de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri, în colaborare cu polițiștii S.O.P. – Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au organizat o acțiune cu efective sporite pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, în urma activităților de verificare și control fiind confiscați peste 400 m.c. material lemnos în valoare de cca. 80.000 lei.
Astfel, în vederea verificării unor informații primite existente atât la nivelul Gărzii Forestiere Suceava cât și la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Biroul de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri în perioada 11.07.2023 – 14.07.2023, polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri din cadrul S.I.C.E., în colaborare cu polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a delictelor silvice și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.
În cadrul acțiunii s-au efectuat verificări și controale la 5 agenți economici, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 78.000 lei la legea 171/2010.
Au fost confiscați 408,4 mc. material lemnos (lemn rotund rășinoase, lemn foc și cherestea) în valoare de 80.064 lei.
Acțiunea a vizat în special verificări privind prevenirea și combaterea faptelor antisociale în domeniul exploatării, circulaţiei, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos, în referire la 3 agenți economici de pe raza comunei Mălini, județul Suceava, dar și definitivarea unor verificări inițiate anterior la alți agenți economici ce activează în domeniul silvic.
În cadrul acțiunii a fost inventariată masa lemnoasă identificată la punctele de lucru ale agenților vizați (lemn rotund, cherestea, rumeguș, deșeuri, etc), fiind aplicare măsuri de sancționare contravențională și măsuri complementare de confiscare a masei lemnoase a cărei proveniență nu a putut fi justificată.