Percheziții într-un amplu dosar ce vizează trucarea unor licitații la Direcția Silvică Suceava. Mascații au descins miercuri în 3 județe. Aceeași Direcție Silvică Suceava se află de ceva vreme și în atenția DNA, procurorii ridicând de aici documente. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – cu sprijinul S.I.C.E. Neamț și S.I.C.E. Harghita – au pus în executare 22 de mandate de percheziție domiciliară fiind vizate 22 de societăți comerciale cu obiect de activitate „prelucrarea și comercializarea materialului lemnos” într-un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. În dosar se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „deturnarea licitațiilor publice” și „fals intelectual”, privind pe reprezentanții Direcției Silvice Suceava cu atribuții de verificare a situației datoriilor agenților economici înscriși la preselecțiile pentru participarea la licitațiile organizate în perioada octombrie 2013- iunie 2015 și „fals în declarații” privind pe agenții economici admiși la preselecțiile desfășurate în vederea participării la licitațiile organizate de Direcția Silvică Suceava, în aceiași perioadă. Perchezițiile au fost efectuate pe raza jud. Suceava ( 19 firme ), județului Neamț ( 2 firme ) și județul Harghita ( 1 firmă ). Cu ocazia perchezițiilor de miercuri au fost ridicate înscrisuri și documente contabile (fișe conturi furnizori, balanțe analitice/sintetice, precum și alte documente ce au legătură cu cauza și pot constitui mijloace materiale de probă în completare întregului material probator în cauză). Cercetările sun continuate de către sub supraveghere procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea administrării întregului material probator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.