Localnic din Marginea, mort după ce s-a înecat cu mâncare. Acesta a fost găsit fără suflare în fața casei sale.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări după ce o vecină a sunat la 112.
Cu ocazia cercetărilor efectuate a fost identificat un bărbat de 65 ani, din Marginea, întins pe sol în dreptul imobilului de domiciliu, inconștient și fără semne vitale.
La fața locului a fost prezent și un echipaj de ambulanță ce a constatat decesul bărbatului iar medicii au precizat că acesta avea căile respiratorii opturate cu bol alimentar.
În urma cercetării la fața locului, pe corpul cadavrului nu au fost identificate leziuni de violență, nefiind suspiciuni cu privire la cauzele decesului.
Cadavrul a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, urmând a fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții.
A fost audiat ginerele defunctului, care a relatat faptul că acesta nu se afla în relații de dușmănie cu nici o persoană din comunitate și că era diagnosticat cu epilepsie și afecțini cardiace.