Flutur anunță că lucrările la centura Rădăuțiului sunt finalizate în proporție de 86%.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, în cursul zilei de joi, lucrările la șoseaua de centură a municipiul Rădăuți și a anunțat că acestea sunt finalizate în proporție de 86%. El a subliniat că datorită finalizării acestei centuri Rădăuțiul va avea o nouă perspectivă de dezvoltare.
„Suntem pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți, în punctul care face legătură cu Putna și Gălănești. 86% din centură este finalizată. Firmele care construiesc au făcut un progres foarte mare. Un sens giratoriu din șapte este finalizat, cel de la Horodnic de Sus. Acest sens giratoriu, legătura cu șoseaua Gălănești – Putna, va fi finalizat foarte repede. Încă patru sensuri sunt pregătite pentru asfaltare. S-a asfaltat o porțiune de 14 km din 16,7. Constructorii sunt foarte avansați cu lucrările de terasamente. Mai au câteva exproprieri pentru mutarea unor conducte de gaz metan, dar situația a intrat în linie dreaptă și mă bucur foarte mult că și-au concentrat utilajele constructorii și, așa cum au promis, toate șansele sunt ca în toamnă, în acest final de an, Rădăuțiul să aibă inelul centură ocolitoare funcțională. Este un mare câștig”, a declarat șeful administrației județene.
Flutur a subliniat că această investiție reprezintă un mare câștig pentru zonă.
„Dacă dau timpul înapoi și m-am uitat în agenda mea, am găsit poze din acest loc, din această zonă, din 2010, cu ministrul Radu Berceanu. Am venit cu el atunci aici la Rădăuți, când discutam la fața locului traseul pe unde să meargă șoseaua de centură a Rădăuțiului. Aceasta a devenit realitate. Chiar dacă în 2012 noi am scos la licitație și s-a câștigat licitația, șase ani nu s-a lucrat nimic. Nu mai vreau să dau vina pe nimeni, dar populația știe de ce. Din 2018 s-au început lucrările, iar în acest an Guvernul a alocat bani. Săptămâna trecută au fost experți de la Comisia Europeană, pentru că finanțarea se va face din bani europeni și sunt foarte bucuros pentru că de la sfârșitul anului Rădăuțiul va avea o nouă perspectivă de dezvoltare”, a mai spus Flutur.