Mafia de la Permise Auto Suceava, după gratii încă 30 de zile.
Fostul șef de la Permise Auto Suceava și ofițerul DGA care îi dădea informații, după gratii încă 30 de zile. Așa a decis luni Tribunalul Suceava. Judecătorii au prelungit mandatele de arestare preventivă pentru 11 din cei 14 suspecți în dosarul șpăgilor de la Permise Auto și Înmatriculări.
Râmân în arest: Radu Ionuț Obreja fost șef al serviciului, Cristian Blîndu, Nicolae-Cezar Macoviciuc, Iulian-Florin Mihăescu, Leon-Ionuț Mihăescu și Gheorghe Ionel Perijoc, Mihail Martin, – ofițer DGA, Florin Bolohan, Costică Boicu, Ionică Mirăuță și Radu Popovici.
Ceilalți trei suspecți: Paul Alexandru Butnariu, Anamaria Pascal și Silviu Lucian Pandelea au fost puși sub arest la domiciliu.
Cum acționa mafia permiselor auto de la Suceava
În perioada 2018 – 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în calitatea menționată mai sus, în care, alături de polițiști și funcționari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.
Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.
La înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau / facilitau / asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea / verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.
O situație specială este cea a inculpatului Obreja Radu-Ionuț, persoană care, în anumite zile, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.
În marea majoritate a situațiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiași zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia (inculpat în cauză), responsabil cu “albirea banilor”. Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obținute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziționa diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Obreja Radu-Ionuț fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piața neagră a schimbului ilegal de valută.
Inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor , informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi.