play-sharp-fill

Majorat în țigănie, cu zeci de invitați fără mască, în centrul Sucevei. Evenimentul s-a petrecut miercuri seară și polițiștii au aflat de el după o transmisiune live pe rețelele de socializare.

Bunica i-a organizat nepoatei un majorat în țigănie, cu manele, confeti, tort și invitați printre care și pirande cu copii în brațe. Nici unul dintre aceștia nu purtau însă măști de protecție și nici nu exista distanțare fizică, așa cum cer normele în pandemie.

Lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Suceava s-au sesizat miercuri seară cu privire la un material video postat pe rețeaua de socializare Facebook din conținutul căruia se observă mai multe persoane care participă la o petrecere posibil într-o curte de pe raza municipiului Suceava fără a respecta măsurile de prevenire a pandemiei.

În vederea identificării locației, echipajele de ordine publică din cadrul subunității au efectuat verificări în mai multe locații unde exista posibilitatea să locuiască familii de etnie rromă, respectiv pe strada Mirăuți, strada Nicolae Labiș, strada Semicercului, strada Tăbăcarilor, strada Cărămidarilor și strada Cernăuți din municipiul Suceava.

În urma verificărilor, la ora 21.05, pe strada Cernăuți, adică în centrul Sucevei, a fost recunoscută locuința care apare în filmare și totodată s-au putut observa în curte 5 persoane.

După declinarea calității li s-a solicitat persoanelor respective să se legitimeze. Proprietara a fost întrebată despre evenimentul care a avut loc în curtea sa, iar aceasta a precizat că au sărbătorit faptul că nepoata sa a împlinit vârsta de 18 ani.

În urma verificărilor făcute și a vizionării clipului video s-a reușit identificarea a 11 persoane, dintre care bunica, în calitate de organizator, persoanele în cauză fiind sancționat de polițiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.