O mamă și doi copii au fost răniți într-un grav accident rutier, marți după-amiază, pe raza localității Pătrăuți.  Femeia se zbate între viață și moarte, fiind găsită de cadreele medicale în stop cardio-respirator.

Este vorba despre o coliziune dintre un autobuz și un autoturism.

Au intervenit la fața locului pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o autospecială de transport victime multiple, cu sprijinul a cinci echipaje de Ambulanță.

La o primă evaluare, au rezultat trei victime, toate din autoturism. Este vorba de o femeie și doi copii.

Femeia era în stop cardio-respirator și i s-au aplicat minute în șir manevre de resuscitare.

Cei doi copii erau conștienți, dar cu multiple traumatisme în urma accidentului.

Toate cele trei victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență Suceava.

Din primele verificări efectuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava s-a constatat că o femeie de 34 de ani, din localitatea Pătrăuți a condus autoturismul pe DJ 208V, iar la interseția cu DN2 a inițiat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe DN2.

Nunai că șoferița nu a acordat prioritate unui autobuz condus de către un bărbat de 55 ani din orasul Siret, care circula pe direcția Suceava către Dărmănești.

Un urma impactului între cele două vehicule a rezultat vătămarea corporală gravă a conducatoarei auto de 34 ani, precum și vătămarea corporală a doi minori aflați în masina acesteia în calitate de pasageri, respectiv un băiat de 7 ani și o fetiță de 4 ani.

Șoferul autobuzului, bărbatul de 55 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge.

Conducătoarea auto de 34 ani nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, însă la unitatea medicală i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ambii conducători auto deține permise de conducere valabile.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului rutier și a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.