material lemnos
material lemnos, sursă foto Express de Banat

Poliţişti din cadrul IPJ Suceava sub coordonarea Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice au acționat, în perioada 25 iunie – 02 iulie, în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării prelucrării și comercializării materialului lemnos. În cadrul acțiunilor au fost efectuate 53 controale, constatate patru infracțiuni și aplicate 74 de sancțiuni contravenționale în valoare de 38.745 lei.
Totodată, a fost confiscată cantitatea de 74,18 m.c material lemnos în valoare de 19.860 lei.
La data de 25 iunie Secţia 14 Poliţie Rurală Vama a fost sesizată de către lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Dorna cu privire la faptul că un localnic a tăiat fără drept și sustras mai mulți arbori esență molid dintr-o pădure proprietate privată situatî în comuna Cârlibaba şi administrată de Ocolul Silvic Dorna.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că, bărbatul a tăiat pe lângă arborii marcați în partidă, un număr de 30 arbori nemarcați, iar materialul lemnos l-a sustras de la cioată și l-a depozitat împreună cu lemnul marcat, în 7 stive, situate la baza parcelelor.
Materialul lemnos identificat la fața locului, a fost inventariat de către specialiştii silvici rezultând un volum de 55,21 mc lemn rotund molid sortimentația gater, celuloză și foc, în valoarea de 9.054,44 lei, cantitate care a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Dorna.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăierea fără drept de arbori” și ,,furt de arbori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.