Medic infectat cu COVID, în stare gravă la ATI, are nevoie de sânge. Este vorba despre medicul de familie sucevean Bejan Serinela. Aceasta se află în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, secția ATI.
Cunoscuții fac un apel pe rețelele de socializare și îi roagă pe cei care pot dona sânge, indiferent de grupa sanguină, să o ajute pe doctorița care a ajutat la rândul său sute de suceveni. Aceștia în roagă pe cei care pot dona să o facă la Centrul de Transfuzii Suceava.
„ Câteodată și cei care ajută și au ajutat mereu trebuiesc ajutați. Aflați mereu în linia întâi, expuși zilnic pericolului medicii de familie vin în contact cu foarte multe persoane prin natura meseriei lor.
Se pare că doar măștile și dezinfectanții, precum și comportamentul preventiv nu au fost suficiente pentru a-i feri pe mulți medici de pericolul Covid care este tot mai agresiv în ultima vreme. Prietena Președintei Fundației noastre și colega de breaslă, medicul de familie Bejan Serinela, pe care am vizitat-o la cabinet cu produse dezinfectante în campaniile noastre din primăvară, se află momentan în stare gravă la ATI Suceava, diagnosticată cu nemilosul Covid.
Are nevoie urgentă de sânge grupa 01 Rh negativ. Apelăm la toți cei care o cunosc, la toți cei care au primit o vorbă bună sau ajutor din partea doamnei doctor, precum și la toate persoanele apte pentru a dona sânge, să ne ajute prezentându-se mâine la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava.
Se poate dona INDIFERENT de grupa sanguină pentru Bejan Serinela.
Vă mulțumim și vă așteptăm în număr cât mai mare!”, este apelul transmis de cunoscuții în cazul acestui medic infectat cu COVID cel mai probail după ce a intrat în contact cu pacienți care aveau virusul.