Să ne apărăm și să ne sprijim medicii și tot personalul sanitar! Sunt 80 de medici morți în Italia, doar într-o singură zi! Nu este o glumă, e cruda realitate, cea a medicilor, a asistenților și a infirmierilor care sunt expuși la parșivul COVID -19. Oamenii aceștia au copii, au părinți, au rude și apropiați, ca noi toți, au deci pentru ce să trăiască! Și doar ei ne pot vindeca și se pot lupta cu virusul. În aceste momente, a-i huli, a-i arăta cu degetul, a-i condamna, a face presiuni asupra lor, așa cum se întâmplă la Suceava, este o gravă eroare. În Spania și Italia personalul medical este apaludat de oameni la balcoane, nu băgat în cazarmă! LA SUCEAVA ÎNSĂ EI NU SUNT TESTAȚI, CĂ NU SUNT RESURSE, NU SE POATE, AȘA CĂ HAI SĂ ÎI BĂGAM ÎN CAZARMĂ, SĂ ÎI IZOLĂM! ASTA ESTE IDEEA?!Credeți că nu e destulă presiune asupra lor, destulă boală și durere?! Sunt oameni care vor să își facă meseria mai departe, care iubesc ceea ce fac dar care sunt la un pas de a se retrage pentru că presiunea psihică la acest moment este prea mare. Oamenii ăștia nu se alintă, știu că sunt în război, dar ei sunt medici și asistente, NU MILITARI!!! Chiar și în Stare de Urgență oamenii ăștia au drepturi! Unul dintre ele este acela la Sănătate! Cum să fie cazați la comun, câte patru în camere, în cămine studențești și cu băi comune?! Unde se mai întâmplă asta în lume sau chiar în România?! Medici și asitenți își strigă disperarea VOM FI IAR CONTAMINAȚI ÎN MASĂ! SUNTEM CHIAR CARNE DE TUN?! NU AVEM DREPTUL LA SĂNĂTATE ȘI LA VIAȚĂ?! Cam toți și-au dus copiii pe la rude și părinți pentru a nu-i contamina, dar spun că riscă ei fie contaminați în condițiile în care ar sta unii peste alții, laolaltă, în cămine studențești și nu acasă la ei. Sunt amenințați cu dosare penale, cu desfacerea contractelor de muncă sau cu șomajul tehnic dacă nu acceptă condițiile impuse. Vorbim toți de eroi și îi îndemnăm să fie eroi și să stea la căpătâiul bolnavilor, dar oare are cineva dreptul să crucifice oamenii ăștia, să îi sacrifice pur și simplu?! Înainte de vârful pandemiei vreți domnule general Ionel Oprea să rămânem fără ei în spital?! Cad spitale în țara asta, unul câte unul. Medicii se îmbolnăvesc pe capete! Ei trebuiesc duși în cazărmi în timp ce scursurile Vestului continuă să intre cu miile în țară și să se răscoale pe la primării pentru că VOR AJUTOARE SOCIALE?! Doamne, chiar este noaptea minții, chiar nu putem să ne luminăm și să ne purtăm noi între noi ca oamenii în momente ca acestea! Mai apar și mâncători de căcat care în viața lor nu au făcut nimic pentru cei din jur dar care comentează pe rețele de socializare despre….medici, își dau cu părerea din plictiseală probabil și îi trimit în cazarmă că doar e război!!! Băi năucilor, ăia pe care vreți să îi băgați în cazărmi, au unii dintre ei sute de vieți salvate la activ!!! E o bagatelă asta?! Asta e răsplata comunității și a statului român pentru oamenii ăștia?! Vă puteți pune o clipă în locul lor?! Un minut. Sunteți în stare de asta?! Cei ce ne-au adus boala din Vest stau unii dintre ei în hoteluri de 3-4 stele sau la casele lor, iar medicii ăstia nu merită decât un cămin studențesc, toți, la grămadă, să se îmbolnăvească ei între ei?! Domnule general Ionel Oprea, ce să facem să ne tratați medicii și asistentele omenește?! Să ne punem toți în genunchi, toată Suceava, sau ce a mai rămas din ea, în fața spitalului ăsta devenit focar?! Medicii și asistenții sunt cei care îmbolnăvesc Suceava și trebuie carantinați, sau stranierii care s-au plimbat și se plimbă nestingheriți prin orașe și sate – că doar EI au drepturi ?! Medicii și asistenții, după ani de studiu, de muncă și de vieți salvate, nu au nici un drept?! Da, poate sunt mai dificili, poate nu puteți comunica cu ei cum ați vrea, poate vi se par indisciplinați și căpoși, dar vorbim totuși de civili, de oameni, care au și ei drepturi, dorințe, speranțe, vise, nu doar de niște roboței care trebuie să consulte și să dea tratamente iar apoi să stea închiși într-un cămin studențesc! Asta se înțelege prin eroism, asta cere țara de la ei?!
ALINA IOSIF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.