Unul din cei mai cunoscuți medici de la Serviciul Județean de Ambulanță, Nicu Bălții, a fost răpus de o boală necruțătoare. Acesta a salvat de-a lungul carierei sale mii de pacienți.
Nicu Bălții a ieșit recent la pensie, după ce timp de 33 de ani a profesat la SAJ. El a fost depistat cu o boală incurabilă.
Pe rețele de socializare mesajele de condoleanțe curg, cunoscuți, prieteni dar și suceveni care i-au fost pacienți sunt alături de familie și deplâng moartea cunoscutului medic.
„Întregul colectiv al Serviciului Județean de Ambulanță este înmărmurit de trecerea în neființă, în decursul zilei de ieri a colegului nostru, domnul doctor Nicu Bălții. În decursul lungii sale cariere de 33 de ani acesta a ajutat și salvat mii de pacienți, dar în ultimii ani ne-a îndrumat și pe noi, medicii tineri , în acordarea asistenței medicale în prespital.
Ne-am bucurat enorm când acesta, a reușit cu zâmbetul pe buze să iasă la pensie dar am fost și profund întristați când am aflat că i s-a descoperit o boală cruntă și incurabilă.
Regrete eterne drag coleg, Dumnezeu să te ierte și drum lin printre îngeri! Întregul colectiv al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava transmite sincere condoleanțe întregii familii!”, transmit colegii de la SAJ Suceava.
Dumnezeu să îl ierte și sincere condoleanțe familiei!