Mii de oameni au ieșit în stradă la Suceava pentru a urmări parada obiceiurilor de iarnă. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural Bucovina, s-a derulat marți pe parcursul a câtorva ore, fiind un spectacol extraordinar.
Sute de urători, mascați și călăreți, din tot județul Suceava dar și din Basarabia și Regiunea Cernăuți, au luat cu asalt marți străzile municipiului Suceava, în cadrul Festivalului Obiceiurilor de Iarnă – devenit emblematic pentru Bucovina.
Mii de oameni, adulți și copii, au asistat la spectacolul de pe străzi și apoi de pe esplanada Casei Culturii.
Unii dintre privitori au venit din Ucraina sau Basarabia, de la sute de kilometri distanță.
Grupurile de urători au fost primite în centrul Sucevei, în fața unei căsuțe tradiționale bucovinene, de președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur – care era îmbrăcat în costum popular.
De altfel, Gheorghe Flutur nu a ezitat să discute cu urătorii, să mângâie caii răzeșilor lui Ștefan (este vorba despre urători de la Vicovu de Sus) și să împartă colaci urătorilor – așa cum cere tradiția.
Coloana de urători era deschisă de un plug cu boi iar în spate erau Ștefan cel Mare și războinicii săi, toți călare.
Alături de Gheorghe Flutur s-au aflat și alte oficialități: primarul Sucevei – Ion Lungu, prefectul Alexandru Moldovan, administratorul județului – Irina Vasilciuc, deputații Ioan Balan și Bogdan Gheorghiu, vicepreședinții Consiliului Județean – Niculai Barbă și Vasile Tofan.
Au fost momente emoționate, unice în centrul Sucevei, acolo unde cetele de urători, urși, căiuți, capre, irozi și răzeși au oferit un spectacol pe cinste.
Sucevenii au apreciat ediția din acest an a festivalului și au mărturisit că își doresc în 2023:pace și sănătate.