Mii de suceveni au participat sâmbătă la concertele din centrul orașului, cu ocazia împlinirii a 635 de ani de atestare documentară a Sucevei. Primarul Ion Lungu a urcat pe scenă, la un moment dat, și cântat alături de Horia Brenciu.
Atmosferă incendiară în centrul Sucevei, sâmbătă seară. Artisti unul și unul au urcat pe scenă și au încântat miile de spectatori.
De la Alexandra Cuza – care nu s-a sfiit să cânte din Queen (și a cântat bine!), până la Horia Brenciu – care a oferit un show de zile mari, publicul a avut parte de momente artistice de calitate.
Carla’s Dream a fost, de asemenea, la înălțime iar focul de artificii oferit de Primăria Suceava a fost un adevărat spectacol de lumini.
Un moment special a fost cel în care primarul Ion Lungu a urcat pe scenă și a cântat alături de Horia Brenciu: „Îmi place sa fiu eu/ Lângă tine îmi place să fiu eu/Lângă Suceava mereu”.
Artistul a primti distincții din partea Primăriei Suceava.
„ Mulțumesc miilor de suceveni care au participat aseară la Spectacolul Extraordinar de muzică ușoară dedicat celor 635 de ani de Atestare documentară a Orașului Suceava, susținut de Alexandra Cuza, Iuliana Beregoi, Horia Brenciu Band și Carla’s Dream și au asistat la frumosul foc de artificii.
Mulțumesc artiștilor pentru atmosfera creată și pentru cuvintele frumoase pe care le-au spus despre localitatea noastră”, a transmis ulterior primarul Ion Lungu. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.