Ministerul Apărării Naționale a adus în municipiul reședință de județ 380 de pachete cu produse alimentare și de igienă personală. Anunțul a fost făcut de primarul Suceava, Ion Lungu, cel care a ținut să le mulțumească militarilor. Produsele au fost împărțite de militari și angajați ai Primăriei Suceava către persoane cu o situație economică dificilă de la: Blocul 43A de pe str.Mărășești; Căminul nr.2 de la Grupul Școlar Petru Mușat; Blocul de locuințe sociale de pe Aleea Dumbrăvii.
”Mulțumim Ministerului Apărării Naționale pentru gestul de solidaritate făcut pentru cetățenii Municipiului Suceava aflați în carantină”, a declarat Ion Lungu.
În ședința de îndată a Consiliului Local, din data de 3 aprilie, municipalitatea a suplimentat bugetul la capitolul „Cheltuieli pentru hrană”, cu suma de 200.000 lei. Astfel, se vor putea împărți cât mai multe pachete alimentare și ajutoare financiare de urgență. „Primăria va ajuta în perioada următoare persoanele care sunt vulnerabile din punct de vedere economic. Doamne ajută-ne să trecem cu bine acest moment greu!”, a explicat Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.