Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat vineri că Guvernul liberal a înființat peste 14.000 de posturi noi în sistemul bugetar. Aceasta spune că premierul Cîțu doar mimează grija față de banul public în condițiile în care s-au acordat luni întregi spor de COVID angajaților din prefecturi și în condițiile în care se înfiinţează la nivelul fiecărei prefecturi postul de secretar general.
Mirela Adomnicăi spune că nu era necesară nici înființarea unui al doilea post de subprefect în teritoriu și că liberalii dau dovadă de ipocrizie.
Redăm integral declarația de presă a deputatului PSD de Suceava Mirela Adomnicăi:
„La dezbaterea moţiunii simple, parlamentarii din coaliţia guvernamentală au acuzat guvernul PSD de lipsa eficienţei în cheltuirea banului public.
În schimb, în spiritul eficienţei liberale a cheltuirii banului public, ministrul liberal de finanţe din anul trecut, Florin Cîţu, acordă angajaţilor din prefecturi un spor pentru COVID de 30 %.
Același Florin Cîţu, în prezent premier, taie sporul pe care tot el l-a acordat mimând grija faţă de banul public. Dar, pe de altă parte, prin OUG 4 din ianuarie 2021 înfiinţează la nivelul fiecărei prefecturi postul de secretar general, acesta fiind înalt funcţionar public.
Mai mult decât atât, în ianuare 2020, au fost modificate organigramele tuturor celor 42 de prefecturi pentru a înființa al doilea post de subprefect. Acum prefectul este ajutat de doi subprefecţi, în condiţiile în care un singur subprefect a fost de ajuns 9 ani să coordoneze activitatea instituţiei.
Un calcul matematic simplu arată că indemnizaţia salarială a unui secretar general şi a unui subprefect sunt în total cât toate sporurile angajaţilor dintr-o prefectură.
Dacă mai adaugăm cele peste 14.000 de posturi nou-înfiinţate în sistemul bugetar în cele 15 luni de când au preluat liberalii guvernarea, ne dăm seama că spiritul eficienţei liberale conţine o doză mare de ipocrizie.
De altfel, același Florin Citu a și recunoscut: una e programul electoral și alta e programul de guvernare. Cu alte cuvinte, una promitem și alta facem… Foarte liberal!”