Moartea unui băiețel de 3 ani este cercetată de polițiștii suceveni. Copilul a murit miercuri, La Salcea.
Miercuri, la ora 18:10, lucrătorii poliției orașului Salcea au fost sesizați prin SNUAU 112 că un copil în vârstă de 3 ani și 8 luni a fost găsit inconștient la Plopeni, oraș Salcea.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului ocazie și au aflat că băiețelul în vârstă de 3 ani și 8 luni era cunoscut cu afecțiuni medicale, în sensul acesta suferind și o intervenție chirurgicală la vârsta de 7 luni.
Miercuri acesta se juca la domiciliu, iar la un moment dat, în jurul orelor 18.00, dat a fost văzut de o rudă în stare de inconștiență, motiv pentru care ruda a alertat medicii prin SNUAU 112.
Echipajul SMURD sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare conform protocolului. În ciuda eforturilor depuse de echipajul medical, minorul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar la 19.15 a fost declarat decedat.
Trupul micuțului nu prezenta urme de violență. Acesta a fost preluat și transportat de S.C. EFEMER la morga Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.