Moment istoric pe Aeroportul Suceava – pasagerii nu au mai trecut prin filtrul de control al polițiștilor de frontieră.
Prima aeronavă care a venit din Spațiul Schengen, mai exact din Italia, a aterizat duminică, pe Aeroportul Internațional din Suceava în jurul orei 9.30 și tot azi, după aproximativ o jumatate de oră a făcut cale întoarsă către Italia, a anunțat Alina Petraru, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava.
Conform noilor modificări aduse de Ordonanța de Urgență 25/2024, cei 212 de pasageri care s-au prezentat pe intrare, nu au mai trecut prin filtrul de control al polițiștilor de frontieră. De aceeași facilitate au beneficiat și cei 230 călători care au plecat pe cale aeriană, către Italia, a precizat Alina Petraru.
Începând de azi, 31 martie 2024, cetățenii care călătoresc în statele din spațiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la filtrele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceștia se vor deplasa direct către porțile de îmbarcare, cu mențiunea că, în sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligație suplimentară.
Cu toate acestea, polițiștii de frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și dreptul de ședere al persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-o astfel de situație, colegii noștri vor putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei, de asemenea vor putea face verificări în bazele de date operative. Polițiștii de frontieră au în dotare dispozitive mobile de control cu ajutorul cărora vor efectua aceste verificări.
În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria, însă dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor lua măsuri legale ce se impun.
Persoanele urmărite general sau internațional vor fi reținute și predate autorităților abilitate, iar celor care au comis infracțiuni – dețin substanțe interzise, documente false sau falsificate ori sunt migranți ilegali – li se vor întocmi actele premergătoare cercetării penale.
În ceea ce privește cetățenii români minori, ca și în cazul adulților, nu li se va mai efectua controlul de frontieră și vor merge de asemenea direct către poarta de îmbarcare. Aceștia NU vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, având posibilitatea să călătorească în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent.
În acest context, reamintim pe scurt, care sunt documentele necesare la ieșirea din țară în cazul cetățenilor români minori, în funcție de situație:
Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare:
– Document de călătorie valabil;
– Acordul celuilalt părinte dacă minorul călătorește însoțit doar de unul dintre părinți;
– Acordul ambilor părinți când călătorește însoțit de altă persoană decât părintele;
– Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens;
– Doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei;
Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit va avea nevoie de:
– Document de călătorie valabil;
– Acord din partea ambilor părinți;
– Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește.
Pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, polițiștii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceștia nu sunt în posesia acestor documente, nu li se va permite ieșirea din țară.