Bărbat mort sub ochii familiei, după ce a căzut de pe un acoperiș. Tragedia s-a petrecut joi după amiază, la Cajvana.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 ani, care locuiește împreună cu soția sa, într-un imobil situat pe raza orașului Cajvana.
Joi, acesta a efectuat singur reparații la un imobil în construcție, aflat în curtea sa. Omul a urcat pe acoperișul clădirii.
În jurul orelor 15:15, el a fost găsit de către soția sa căzut la pământ, în stare de inconștiență.
Femeia a cerut sprijinul fiilor săi, care au apelat SNUAU 112, solicitând intervenția unui echipaj de ambulanță.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță din cadrul Stației Solca și un echipaj de pompieri SMURD, din cadrul ISU Suceava.
La sosirea acestora bărbatul era în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră și 25 de minute, dar toate eforturile au fost în zadar. În final s-a constatat decesul pacientului.
Cadavrul a fost preluat și transportat la morga Spitalului municipal Rădăuți, fiind dispusă prin ordonanță efectuarea unei expertize medico-legale (necropsie) de către specialiști din cadrul S.J.M.L. Suceava – Cabinetul Medico – Legal Rădăuți.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii vor să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs decesul.