Muncitor forestier, mort după ce a fost strivit de un arbore. Tragedia s-a petrecut marți după amiză, la Dorna Arini.

Bărbatul lucra ca zilier la o societate comercială din Dorna Arini și efectua lucrări de doborâre arbori pentru o firmă, într-un fond forestier proprietate privată.

La un moment dat, acesta a doborât un arbore, dar vârful copacului s-a rupt și a căzut peste muncitor.

La fața locului a ajuns un echipaj medical, însă muncitorul era în stop cardio-respirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare, așa că a fost declarat decesul.

În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă ” şi „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

Fiind vorba despre un accident de muncă, în acest caz fac cercetări și reprezentanții ITM Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.