Bărbat mort după ce s-a prăbușit în curtea casei pe când era la o țigară. Incidentul s-a petrecut marți, în jurul orelor 22.00, la Forăști.
Bărbat mort după ce s-a prăbușit în curtea casei sale din Forăști. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a fost găsit inconștient de mama sa, care a sunat la 112 și a cerut ajutor. La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță însă medicii nu au putut face nimic, bărbatul era decedat.
Mama a povestit polițiștilor care au efectuat cercetări la fața locului că fiul său a ieșit din casă pentru a fuma o țigară. La scurt timp, a fost găsit căzut în fața casei de mama lui, care a alertat vecinii. Din relatările rudelor și vecinilor, bărbatul consuma frecvent băuturi alcoolice. Mai mult, în urmă cu circa două luni, acesta a acuzat dureri puternice în zona toracică, având vărsături de resturi sangvine, fapt pentru care s-a deplasat la Spitalul Fălticeni, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
Persoana decedată nu figura înscris în evidențele vreunui medic de familie cu boli cronice.În urma examinării cadavrului s-a constatat doar prezența unei escoriații în zona capului, central dreapta, provenită cel mai probabil în urma contactului cu aleea betonată din curtea defunctului.Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.