Nu știu cum se face în țara asta de rahat, dar ÎNTOTDEAUNA sunt de vină morții că au murit și omul de rând, nu decidenții, atunci când se întâmplă tragedii! Am citit cu stupefacție o declarație a celui trimis la Suceava pentru a gestiona criza cauzată de COVID-19, generalul-maior în rezervă Ionel Oprea. Cu tot respectul pentru experiența acestuia și pentru uniforma militară, nu pot să nu mă întreb dacă declarația domniei sale nu a fost în fapt una POLITICĂ. Acesta declara că a fost o infectare în masă cu coronavirus la Spitalul Județean Suceava pentru că unele cadre au refuzat să poarte costumele de protecție, dar că se lucrează acum și în acest sens și oamenii vor trebui să se conformeze. DACĂ E AȘA, VREM CU NUME ȘI PRENUME SĂ FIE NOMINALIZAȚI CEI CARE AU REFUZAT ECHIPAMENTUL, PENTRU CĂ ACUZAȚIA E FOARTE GRAVĂ! SI ÎNCĂ O ÎNTREBARE – DACĂ ERAU ECHIPAMENTE DE PROTECȚIE ÎN STOCURI AU AJUNS ELE LA PERSONAL?! De săptămâni bune, oamenii din spital și-au strigat disperarea prin toată presa locală și națională. Sute de oameni care spun același lucru: NU AM AVUT ECHIPAMENTE DE PROTECȚIE ȘI NICI TESTERE SĂ TESTĂM PACIENȚII SUSPECȚI – care oricum nu se încadrau la vremea aceea într-o definiție de caz înțepenită la nivelul Ministerului Sănătății – adică aveau simptome de COVID-19 dar nu puteau fi testați pe motiv că nu intraseră în contact cu persoane infectate și nici nu veniseră din străinătate, din zone cu probleme. Adică…o tâmpenie! Medici legați de mâini și de picioare la URGENȚE și DOTAȚI cu o mască, uneori cu filtru – doar unii dintre ei, mască pe care trebuiau să o poarte… O SĂPTĂMÂNĂ! Nu mai vorbim de combinezoane!
Din declarația apărută în ziar se înțelege însă că oamenii ăștia de prin Spitalul Județean Suceava sunt în masă atât de proști și de neglijenți încât au vrut să se infecteze cu virusul ăsta! Eu, ca simplu cititor, așa înțeleg! În magazie erau echipamente, mustea magazia, dădea pe dinafară, dar ei le-au refuzat, nu le-au vrut în ruptul capului! De ce?! Păi au ținut morțiș să se infecteze, să își infecteze pacienții și copii și rude, pe cei dragi de acasă, unii să ajungă în stare gravă pe post de pacienți la spital. Poate au vrut să se sinucidă în masă?! Ăsta a fost scenariul?! E un scenariu de film din ală SF de cea mai proastă calitate. În ultimele zile în care se afla la conducerea spitalului, l-am întrebat pe Vasile Râmbu, a nu știu câta oară, de ce nu au oamenii în spital măști cu filtru și combinezoane, că se infectează pe capete. Sătul de întrebarea asta, Vasile Râmbu, cu cea mai mare sinceritate, mi-a răspuns: ”Doamnă, de unde să fac rost de ele?! Nu mai găsesc! Am dat comandă și nu vin. Credeți că îi las intenționat fără astea?! Dați-le dvs dacă aveți de unde ”. Cu alte cuvinte nu erau făcute stocuri și când buba cu COVIDUL s-a spart nu s-a mai găsit de unde să se achiziționeze echipamentele de protecție!
M-a blocat răspunsul lui Vasile Râmbu, un răspuns care venea din disperare, dar managerul măcar recunoștea indirect că exista o problemă și că nu o putea rezolva pe moment! După ce s-au infectat cu sutele, au plâns sub ziduri și fost ținuți la cozi să fie testați, după ce o parte din teste au dispărut, după ce și-au infectat apropiații – oamenii pe care îi iubesc, acum cei din Spitalul Județean Suceava sunt arătați cu degetul! Poate că generalul ar trebui să vină cu nume, să spună CINE NU A VRUT SĂ POARTE ECHIPAMENTUL DE PROTECȚIE, PUNCTUAL! AȘA AR FI NORMAL! SUNT CAMERE DE LUAT VEDERI ÎN TOT SPITALUL, ORICE SITUAȚIE SE POATE PROBA! Și cum revolta angajaților Spitalului Județean Suceava este mare în condițiile date, cel mai probabil acest personal se va adresa Justiției și va da în judecată spitalul și statul român pentru că sănătatea și viața le-a fost pusă în pericol tocmai din cauza lipsei de echipamente de protecție. Justiția va stabili în final cine a fost de vină pentru ce s-a întâmplat la Spitalul Județean Suceava! Să sperăm că măcar Justiția mai funcționează în țara asta pentru că deja au fost deschise dosare penale și pentru că deja procurorii vorbesc de lipsurile și haosul din spital!
În rest, cred că cei veniți de la București ar trebui să ajute Bucovina, nu să o îngroape, nu să găsească țapi ispășitori pentru o situație cu care se vor confrunta multe spitale din țară. Nu personalul medical de la Suceava a fost cel care a gestionat intrarea șuților, a scursurilor și a șmecherilor veniți în țară de prin Italia sau de prin alte părți! Nu personalul medical din spital a furat testerele cu care trebuiau testați pacienții și au plecat cu ele acasă și nu s-a mai putut testa lumea, cum nu ei au înțepenit într-o definiție de caz COVID – 19! Singura lor și MAREA LOR VINĂ este că s-au lăsat călcați în picioare ani întregi și că nu au răbufnit la timp, nu au vorbit în public despre lipsuri și abuzuri ATUNCI CÂND TREBUIA și au permis să fie bătaia de joc a unor politruci! E adevărat, în cazul acesta SOMNUL NAȚIUNII NAȘTE MONSTRI! GRANGURUL A UMBLAT LIBER PRINTRE MEDICI SI PACIENȚI, A UCIS ZECI DE OAMENI LA SUCEAVA! DAR ZIC, BINE TOTUȘI CĂ SPITALUL ARE FÂNTÂNĂ CU MUZICĂ ȘI LUMINI, PENTRU RELAXARE ȘI MELOTERAPIE! POATE AȘA NU O SĂ O LUĂM TOȚI RAZNA! FINEȚURI DE CARE VIRUSUL CHINEZESC NU A FOST ÎNSĂ IMPRESIONAT!
ALINA IOSIF
Medicii din Suceava sunt, in general foarte bine pregatiti si cu un grad inalt de moralitate. Ei s-au trezit intr-un razboi de care nu au fost avertizati si pentru care nu au fost pregatiti. Poate a venit momentul sa recunoastem ce putem face si ce nu, pentru a se indrepta lucrurile. Am prieteni buni multi medici din Suceava. Faptul ca acolo s-a intamplat sau s-a depistat este o intamplare. Trebuie sa recunoastem: nu au fost si inca nu sunt, in majoritatea unitatilor medicale echipamente de protectie. Probabil cu exceptia spitalelor de boli infectioase, in rest recunoasteti, nu sunt materiale de protectie! Nu judec pe nimeni, am analizat numai, discutand cu colegi din toata tara! Trebuie sa ne 7unim efortul si sa gasim solutii. Personalul medical este stresat, bolnav si fara sperante, vazand ca mai esti si acuzat.
Pentu aia care nu vad ghilimelele omise Vedeti rubrica „Nume” acum.