UPU Suceava

Un muncitor de la Laktotrio a ajuns la Urgențele Spitalului Județean Suceava cu arsură la un ochi. Acesta a suferit un accident de muncă iar polițiștii au deschis dosar de cercetare.

Marți, la orele 23:30, polițiștii de la Mălini au fost sesizaţi de către cadrele de la UPU Suceava cu privire la faptul că un muncitor de la fabrica de lactate s-a prezentat la spital cu arsură la nivelul ochiului stâng.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări, reieșind că bărbatul lucrează ca muncitor necalificat la S.C. Laktotrio Prod S.R.L. din comuna Horodniceni, sat Brădățel, județ Suceava.

Marți, în timp ce acesta intervenea la o pompă ce extrage acid azotic (substanță care se folosește la spălarea stației de cifă), a observat că stația este defectă, fapt pentru care a vrut să adauge necesarul pentru spălare manual.

Bărbatul s-a deplasat cu o găleta la bazinul cu acid azotic, iar în momentul în care a decuplat furtunul pompei, s-a stropit cu acid azotic în zona ochiului stâng. Din cauză că muncitorul nu purta echipamentul de protecție, el a suferit arsuri la nivelul ochiului, însă nu a solicitat imediat îngrijiri medicale de specialitate.

După câteva ore, din cauză că avea dureri la ochiul respectiv, bărbatul s-a prezentat la secția UPU a Spitalului de urgență „Sf. Ioan Cel Nou” Suceava și a fost diagnosticat cu arsură chimică la ochiul stâng. Cu privire la acest eveniment a fost informat și ITM Suceava, fiind vorba despre un accident de muncă.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” și ,, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.