Muncitor mort după ce a fost strivit de o betonieră, la biserica din Moara Carp. Accidentul mortal de muncă s-a produs vineri dimineață.

Bărbatul de 62 de ani, șofer pe betoniera respectivă, lucra împreună cu colegii săi la betonarea unei alei de la ieșirea din curtea bisericii. La un moment dat, el a căborât numai că nu a asigurat betoniera și aceasta a început să ruleze la vale.

Șoferul a sărit să o oprească numai că a fost prins sub betoniera care se deplasa. Capul șoferului a fost strivit și acesta a suferit leziuni grave.

Betoniera a intrat în grădina unui localnic, a pus la pământ copaci după care s-a oprit lângă o anexă gospodărească.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul unui echipaj de Ambulanță.
Victima a fost extrasa de sub autovehicul de pompieri. Din nefericire, aceasta avea leziuni incompatibile cu viata si a fost declarat decesul.

Polițiștii au ridicat probe de la fața locului și au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut accidentul mortal.

Și inspectorii de muncă au demarat cercetări, fiind vorba despre un accident de muncă.

Șoferul era angajatul unei firme cunoscute de construcții din Suceava.

Conform IPJ Suceava, vineri, în jurul orelor 08:35, în zona căii de acces a Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Moara Carp, autoutilitara- betonieră marca MAN, după ce a fost descărcată încărcătura de beton, din cauze încă necunoscute, s-a pus în mișcare, iar după aproximativ 40m, s-a oprit în zona din partea stângă a părții carosabile, într-un copac, respectiv un gard.

Ulterior, s-a constatat faptul că șoferul, un bărbat de 62 de ani, din Suceava, a fost prins sub roțile stânga – față a autoutilitarei mai sus-menționate, fiind decedat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “ ucidere din culpă”.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.