Muncitor mort după ce un trunchiul unui arbore a căzut peste el. Accidentul de muncă s-a produs miercuri, într-o pădure din zona Broșteni.
Poliția orașului Broșteni a fost sesizată miercuri prin apel S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că a căzut un arbore peste un muncitor, într-o pădure de pe raza ocolului silvic Broșteni.
Echipa operativă deplasată la fața locului, a stabilit că, în jurul orei 10:00, un muncitor, după ce a fasonat un arbore specia molid, a fost surprins și accidentat de către trunchiul acestuia, care s-a rotit în cădere.
Victima a rămas inconștientă și nu a răspuns la manevrele de resuscitare aplicate de către echipajul medical ajuns la fața locului, fiind declarat decesul.
S-a stabilit faptul că bărbatul era angajat cu forme legale al unei societăți care are ca obiect de activitatea exploatarea forestieră și lucrări de tăiere de arbori în parcela de teren împădurit administrată legal de către Ocolul Silvic Broșteni.
Lucrările derulate de către societatea comercială erau efectuate în baza autorizației de exploatare emisă de către Ocolul Silvic Broșteni.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”uciderea din culpă”, ”Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi ”Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” faptă prev. și ped. de art. 350 alin. 1 și alin. 3 din Codul penal
A fost informat Inspectoratul Teritorial de MUncă Suceava, care derulează la rândul său cercetări.