Cercetări la SC Ritmic SRL după ce un angajat al societății a ajuns la spital în stare gravă în urma unui accident de muncă. Acesta a căzut de la înălțime pe când colecta deșeuri însă în primă fază, pentru a proteja firma, a declarat medicilor că a căzut dintr-o căruță. Bărbatul de 60 de ani s-a prezentat în cursul zilei de marți, în jurul orelor 11:00, la Urgențele Spitalului Județean Suceava, ocazie cu care a relatat cadrelor medicale că în timp ce se afla la strâns de fier vechi a căzut din căruţă. Cel în cauză a fost dus în sala de operație, fiind supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Acesta a relatat însă membrilor familiei că leziunile suferite au survenit pe când se afla în curtea Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă”, din Suceava şi desfăşura activităţi specifice funcţiei pe care o îndeplineşte în cadrul SC Ritmic SRL, societate specializată în colectarea deşeurilor menajere. Ca urmare a leziunilor suferite, rănitul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, motiv pentru care nu a putut fi audiat de polițiști cu privire la evenimentul produs, însă a declarat verbal că iniţial a relatat cadrelor medicale despre faptul că a căzut din căruţă pentru a nu crea probleme firmei la care lucrează. Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.