Ninsoare și viscol la munte.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații și vânt valabilă în intervalul 26 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 10:00.

Începând de sâmbătă dimineață, la munte vor predomina ninsorile, în special la altitudini de peste 1500 metri și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Meridionali și de Curbură.

Pe parcursul zilei de duminică (27 decembrie) vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol.

În jumătatea de sud a țării temporar vor fi precipitații în general moderate cantitativ, local se vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, exceptând seara de sâmbătă (26 decembrie) și noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când în sudul Banatului, al Transilvaniei și al Moldovei și pe alocuri în Oltenia și Muntenia, vor fi mai ales ninsori și lapoviță. Vântul se va intensifica treptat, iar duminică (27 decembrie), local va atinge la rafală viteze în general de 40…50 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.