Noi asfaltări de drumuri la Cornu Luncii, mai exact în satul Păiseni. Două străzi au fost asfaltate recent în satul cu potențial turistic.
Este vorba despre străzile: Mănăstirii și Săcuța – acolo unde a fost ridicat și un pod.
Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, ne-a declarat că este vorba despre o investiție realizată prin Compania Națională de Investiții.
Un alt proiect care urmează să fie derulat la Păiseni este consolidarea pârâului Săscuța.
Zona are un mare potențial turistic grație peisajului superb, a pădurii dar și a Mănăstirii Păiseni. De altfel, în urmă cu două săptămâni, au venit aici peste 6500 de pelerini la sfințirea bisericii mănăstirii.
Gheorghe Fron ne-a declarat că în curând vor si scoase la licitație, tot la Păiseni, terenuri pe care să se ridice cabane și pensiuni – pentru cazarea turiștilor care vor poposi aici.