O bătrână a zăcut în câmp, în zona Ițcani, mai bine de 12 ore, după ce a suferit un accident. Ea a fost găsită întâmplător de un trecător, care a sunat și a cerut ajutor la 112.
Femeia de 71 de ani s-a accidentat după ce a căzut, fiind doborâtă de suflul unui tren care a trecut pe lângă ea.
Fiind rănită, a rămas imobilizată și nu a putut să sune de pe telefonul mobil din cauză că nu avea minute pe telefon.
Ea a zăcut în câmp toată noaptea de joi spre vineri și de abia vineri la amiază a fost găsită de un trecător și transportată la Spitalul Județean Suceava.
Bătrâna a ajuns la Urgențe cu:traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală, fractură la nivelul cotului stâng și a primit îngrijiri medicale.
Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, dr. Dan Teodorovici, aceasta nu a necesitat internarea.