În urma accidentului o femeie în vârstă de 68 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a fost rănită și a fost transportată la spital.
Vineri dimineață, o femeie de 42 ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce s-a pus în mișcare cu autoturismul VW pe strada Ștefan cel Mare, pe raza orașului Vicovu de Sus, dorind să efectueze manevra de întoarcere, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului VW Touareg condus de către un bărbat de 52 ani, din comuna Putna, ce circula regulamentar din direcția comuna Putna către comuna Vicovu de Jos. Conducătorul autoturismului VW Touareg a încercat să evite coliziunea, a virat dreapta, după care a intrat din nou pe partea carosabilă, unde a acroșat cu partea laterală pe o femeie de 68 ani, din orașul Vicovu de Sus, ce se deplasa regulamentar în calitate de biciclist, după care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu autoturismul VW PASSAT parcat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistei care a fost transportată cu un echipaj al ambulanței la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost diagnosticată cu „contuzie genunchi și cot drept”.
Conducătorii auto a fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind negative, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.