O rădăuțeancă a murit într-un restaurant din Putna, înecată cu mâncare, în timp ce servea masa. Tragedia s-a petrecut diminică la amiază.
Duminică, la ora 11:54, lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, cu privire la faptul că rădăuțeancă aflată în incinta restaurantului GAMAS, de pe raza comunei Putna, este în stop cardio respirator.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde se afla în stare de inconțtiență o femeie în vîrstă de 68 ani, din municipiu Rădăuți.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că persoana decedată suferea de afecțiuni cardiace, iar duminică, în timp ce servea masa în incinta restaurantului GAMAS, s-a înecat cu un bol alimentar.
Atât persoanlul restaurantului cît și echipajul de ambulanță sosit la fața locului i-au efectuat acesteia manevrele de resuscitare, însă totul a fost în zadar.
Femeia a fost declarată decedată iar acum polițiștii fac cercetări în acest caz.