femeie_arestata, foto RomaniaTV.net

O tânără de 23 de ani, din Gura Humorului, s-a dat drept polițist și a înșelat mai multe persoane.Una dintre victime se afla într-o situație disperată, având un bebeluș grav bolnav.

Echipe coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, constituite din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava, au procedat, în cursul zilei de marți, la efectuarea de percheziţii, în baza mandatelor de percheziţie emise de Tribunalul Suceava, în două locaţii, la domiciliile unor persoane fizice.

La aceeași dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față tânăra de 23 de ani, cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă şi a două infracţiuni de înșelăciune. Ea s-a dat drept polițist și a înșelat mai multe persoane.

Aceasta a fost reţinută la aceeaşi dată, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a fost sesizat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpată pentru 30 de zile, propunere care a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi emiţând mandat de arestare.

Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că în intervalul 03 – 07 aprilie, tânăra, după ce în prealabil și-a creat mai multe conturi false pe Facebook, care să confere aparența unor persoane reale, asumându-și o identitate falsă, „A” și pretinzând că este bărbat și lucrător de poliție la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Suceava, respectiv pretinzând că este lucrătoare de poliție în cadrul aceleiași structuri de poliție, colegă cu „A” care „vorbise cu ea” despre permisul numitei B, i-a pretins numitei B, prin intermediul mai multor conversaţii telefonice şi în mediul virtual, în cadrul aplicaţiilor Facebook şi Whatsapp, respectiv în consecință a primit, de la numita B, suma de 800 euro, în schimbul exercitării influenţei lui „A” pe lângă unul sau mai mulţi lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava pentru a-i determina pe aceştia să restituie permisul auto numitei B, actul fiind ridicat şi suspendat din luna decembrie 2019 în urma unui accident rutier, sumă remisă efectiv inculpatei în două tranșe, în datele de 06 și 07 aprilie, prin intermediar.

Ulterior, în intervalul 08 – 09 aprilie, profitând de contextul creat cu promisiunea exercitării influenței pentru restituirea permisului auto persoanei vătămate B, aceasta așteptând materializarea demersului respectiv, după ce în prealabil și-a creat și configurat mai multe conturi false în cadrul aplicației de socializare Facebook, care să confere aparența unor persoane reale, pretinzând că se numește „A”, că este bărbat și lucrător de poliție în cadrul Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava, i-a solicitat persoanei vătămate B, fără a avea vreodată intenția de a-i restitui, suma de 3000 lei cu titlu de împrumut. Inculpata i-a spus acesteia, în mod fals și mincinos, în cadrul mai multor conversații, că are nevoie urgentă de acești bani pentru că mama sa s-ar fi aflat în stare gravă și ar fi necesitat urgent o intervenție medicală costisitoare, la inimă, care urma să fie efectuată în municipiul Cluj, precizând că îi va restitui banii de îndată și utilizând, în scopul întăririi aparenței mincinoase create, un alt cont de pe aplicația Facebook cu alt nume, de pe care a abordat persoana vătămată pretinzând că este o prietenă a lui „A” și că și ea caută bani pentru „a-l ajuta” în vederea efectuării operației mamei sale, îndemnând-o să „îl ajute dacă are posibilitatea”. Ca urmare a acestor manopere dolozive, la data de 09.04.2020, persoana vătămată B a remis inculpatei, prin intermediar, suma de 3000 lei. Inculpata a refuzat să restituie suma susmenționată, cauzând astfel o pagubă persoanei vătămate B.

De asemenea, în intervalul 15 martie – 07 aprilie, cu complicitatea altei persoane, care i-a oferit informații despre persoana vătămată C și i-a făcut legătura cu C facilitând abordarea ei, tânăra a pretins că se numește „A”, că este bărbat și lucrător de poliție în cadrul Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava și a abordat-o, inițial prin intermediul aplicației Facebook, pe persoana vătămată C, spunându-i în mod fals și mincinos că vrea să o ajute financiar pentru a ameliora starea de sănătate a bebelușului persoanei vătămate C, în vârstă de două luni, grav bolnav și pentru a facilita efectuarea unor intervenții medicale în cadrul unei clinici private specializate din orașul Viena, Austria.

Pentru a întări această aparență, suspecta a prezentat o adeverință falsă de „atestare juridică polițist”, apoi prin abordarea persoanei vătămate de pe un alt cont din aplicația Facebook cu alt nume, pretinzând a fi mama lui „A” și că va face tot posibilul să o ajute, precum și prin simularea și prezentarea unor conversații pe aplicația Whatsapp cu un pretins medic ori a unui pretins polițist, persoane fictive, care ar fi avut menirea să faciliteze efectuarea intervențiilor medicale asupra bebelușului persoanei vătămate.

În aceste împrejurări, individa a solicitat, fără a avea intenția de a-i restitui, respectiv a primit, de la persoana vătămată astfel indusă în eroare, suma de 2000 lei, remisă efectiv prin transfer bancar în data de 16 martie, iar după ce i-a câștigat încrederea numitei C, în urma mai multor conversații, persoana vătămată C fiind în așteptarea concretizării demersurilor medicale promise anterior, inculpata i-a mai solicitat, fără a avea intenția de a-i restitui și a primit efectiv, direct de la C, în numerar, sumele de 1000 euro și 3000 lei, în intervalul 17 martie – 07 aprilie, prima sumă sub pretextul fals de contravaloare pentru intervenția medicală necesară copilului, iar a doua sumă cu titlu de împrumut, sub pretextul fals și mincinos al achitării avansului la un apartament, pretins contractat în municipiul Bistrița, unde inculpata și C ar fi urmat să locuiască alături de copil, cauzându-i astfel, prin manoperele dolozive expuse, o pagubă persoanei vătămate C, în cuantum de 5000 lei și 1000 de euro, din care i-au fost restituite ulterior, doar după izbucnirea unui scandal, sumele de 2000 lei prin transfer bancar și 500 lei și 50 euro în numerar prin intermediul unui complice.

Tânăra care s-a dat drept polițist are antecedente penale, fiind condamnată anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, comise prin același mod de operare.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.