Tânărul care a produs tragedia rutieră de la Frătăuții vechi, după o șicanare în trafic, cercetat pentru omor calificat.

Șoferul șicanat de tânăr a pierdut controlul volanului și a zburat cu mașina în șanț, doi pasageri decedând în urma accidentului.

Încadrarea faptei a fost schimbată din omor din culpă în omor calificat.

Accidentul s-a petrecut la Frătăuții Vechi, în luna iunie a.c., în timp ce un rădăuțean de 39 de ani, patronul unui depozit de materiale de construcții, își ducea fetița acasă după ce a luat-o de la casa amantului soției sale.

Venise acolo cu un prieten de 31 de ani tocmai pentru că se afla în conflict cu amantul.

Mașina în care se aflau cei trei a fost urmărită kilometri întregi, în viteză, de alte două vehicule, din care unul condus chiar de amantul soției rădăuțeanului – un tânăr de 22 de ani.

De altfel, pasagerul de 31 de ani a sunat la 112 și a cerut ajutor, reclamând faptul că sunt urmăriți și șicanați în trafic. În momentul în care poliția venea spre ei s-a produs accidentul rutier.

Mașina în care se aflau cei trei a scăpat de sub controlul șoferului și a ajuns în șanț după ce s-a izbit într-un cap de pod.

Prietenul șoferului, bărbatul de 31 de ani, a murit la scurt timp iar fiica de patru ani a acestuia a murit ulterior la un spital din Iași.

Tânărul de 22 de ani a fost inițial reținut pentru 24 de ore pentru ca ulterior să fie arestat preventiv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.