Bucată de pădure defrișată prin tăieri ilegale, la Sucevița.
Polițiștii de la Marginea, au fost sesizați direct de Garda Forestieră Suceava cu privire la o bucată de pădure defrișată, zeci de arbori fiind tăiați ilegal. S-a întâmplat în fondul forestier de pe raza comunei Sucevița, administrat Ocolului Silvic Privat Bucovina. Acolo au fost tăiați ilegal 58 de arbori, vorbim deci despre o bucată de pădure defrișată. În acest scop s-au folosit instrumente false de marcare iar materialul lemnos rezultat a fost sustras.
Din cercetări a reieșit că, în luna februarie 2020, O.S. privat Bucovina a preluat de la O.S. Marginea, cantonul silvic 13 Sucevița din care face parte UP 1 Sucevița, ce conține mai multe parcele, la predare nefiind identificați arbori tăiați ilegal. Cantonul a fost în gestiunea pădurarului din comuna Sucevița.
În perioada februarie 2020 – iulie 2020, în UP 1 Sucevița constituită pe o suprafață de 70,60 hectare pădure nu s-au efectuat exploatări forestiere, iar la data de 07.07.2020, O.S. Bucovina a eliberat Autorizația de Exploatare prin care s-a constituit partida de exploatare în vederea exploatării de către Sc. Orestian Srl Sucevița, a unui volum de 325 m.c. material lemnos din acest UP, aferent unui număr de 267 arbori, în perioada 07.07.2020-30.09.2020.
În perioada 11-14.08.2020, reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control parțial în partida 1637589 de la Sucevița, astfel că au identificat mai multe cioate ce prezentau marcaje silvice false, materialul lemnos fiind tăiat și sustras ilegal.
Ca urmare a cercetării la fața locului, au fost identificate și ridicate, în vedere efectuării unei expertize, mai multe cioplaje pe care au fost aplicate marcaje în vederea tăierii de arbori, aceste marcaje fiind susceptibile a fi falsificate și create cu dispozitive improvizate, tip „bucșă”.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 07.07.2020-10.08.2020, în baza autorizației de exploatare, folosindu-se de instrumente false de marcare, societatea în cauză, a tăiat arborii pentru care i s-a emis autorizația, însă, suplimentar a mai tăiat ilegal și 58 de arbori de esență rășinoase, în volum total de 187 mc. S-a produs un prejudiciu de 139.844 lei, care depășește de 852,7 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă.
Ulterior tăierii, materialul lemnos a fost extras din fondul forestier și însușit de către societatea care a efectuat exploatarea.
S-a întocmit în cestst caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori”, „furt de arbori”, „falsificarea instrumentelor oficiale” și „folosirea instrumentelor false de marcare”, cauza urmând a fi înaintată pentru continuarea cercetărilor de lucrătorii din cadrul S.O.P.- Biroul Delicte Silvice.