Panică într-un bloc din Suceava după dezinsecție. Doi bătrâni au ajuns la spital VIDEO
Panică într-un bloc de apartamente din municipiul Suceava, zona METRO, după ce sâmbătă dimineață s-a efectuat o acțiune de dezinsecție. Doi soți, o femeie de 67 de ani și un bărbat de 70 de ani, au sunat la 112 și au cerut ajutor, declarând că se simt rău. La fața locului au ajuns cadre de la SMURD și pompieri iar locatarii din bloc au ieșit speriați din case. Cei doi bătrâni au ajuns la Spitalul Județean Suceavan acuzând stare de rău, fapt ce a pus autoritățile pe jar. Cadre de la DSP și DVSA au ajuns la fața locului pentru cercetări. Pompierii au intrat cu măști de oxigen în bloc și au verificat fiecare apartament, pentru a descoperi dacă mai sunt persoane care acuză stare de rău. În același timp s-au făcut măsurători în bloc și s-a ventilat casa scării. O firmă specializată a făcut dezinsecția pentru gândaci, operațiunea fiind autorizată de autoritățile sanitare, insecticidul folosit fiind K-Othrine – pesticid autorizat. Nu s-au găsit concentrații din substanța folosită decât la aerisirea blocului, pe casa scării și la subsol valorile fiind zero. Totuși locatarii au fost lăsați să intre în bloc după ce s-a făcut ventilare. ISU a lăsat în zonă un echipaj pentru monitorizarea situației. Cei doi bătrâni ajunși la spital nu sunt în stare gravă și medicii spun că viața nu le-a fost pusă în pericol. S-au dispus măsuri cu caracter preventiv, de către noul prefect – Alexandru Moldovan, măsuri care să asigure o relaționare mai eficientă între operatorii care execută acest gen de lucrări și instituțiile care au competențe în gestionarea situațiilor specifice. În acest sens, prefectul Alexandru Moldovan a dispus ca prin intermediul D.S.V.S.A. Suceava să fie transmise celor 56 de operatori autorizați din județ pe acest gen de lucrări recomandarea ca anterior executării lucrărilor de dezinsecție/deratizare, aceștia să notifice I.S.U. Suceava. Astfel, relaționarea într-o posibilă situație similară, va fi mult mai facilă.