Panică într-un bloc din Broșteni după ce a izbucnit un incendiu. Alarma a fost dată de locatari, luni după amiază.
Incendiu și panică într-un bloc din Broșteni, unde 15 locatari s-au autoevacuat iar apoi au cerut ajutor la 112.
La fața locului au ajuns militarii Punctului de Lucru Crucea, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Broșteni, care au intervenit cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD B2 și cu sprijinul unui echipaj SAJ, pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit la un apartament.
Flăcările se manifestau la nivelul unei camere de locuit cu pericol de propagare la întregul apartament și la cele învecinate.
O fetiță în vârstă de 10 ani, care a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ. Ulterior, fetița și-a revenit și nu a necesitat transportul la spital.
Au ars obiecte de mobilier, electrocasnice și elemente de stolerie. S-au degradat pereții din interiorul apartamentului pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și alte bunuri din interiorul acestuia.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jar sau scântei căzute din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură).
Incendiul a fost lichidat după o oră și jumătate, iar pompierii au salvat restul apartamentului și locuințele învecinate.