Paradă grandioasă pe străzile Sucevei, joi seară, în deschiderea Festivalului de Artă Medievală. A fost cea mai mare paradă medievală derulată în țara noastră, un adevărat spectacol de stradă, la care au participat mii de spectatori.

Sute de personaje medievale au luat cu asalt străzile Sucevei, în cadrul unei parade impresionante, în deschiderea Festivalului de Artă Medievală Ștefan cel Mare 2024. Festivalul este unul din cele mai mari din Europa și a devenit un eveniment de marcă pentru Bucovina. 

Peste 540 cavaleri, domnițe, menestrei, rășeși și călăreți, au mărșăluit prin oraș și au oferit un spectacol pe cinste, intrând apoi în Cetatea de Scaun a Sucevei după un tur de forță prin oraș.

În fruntea paradei s-a aflat nimeni altul decât voievodul Ștefan cel Mare – întruchipat anul acesta de fostul director al DSV Suceava – medicul veterinar Petrea Dulgheru.

Parada din acest an a fost cea mai lungă de până acum. Sucevenii au umplut străzile pentru a putea urmări spectacolul medieval, dar și Cetatea de Scaun – care a prins viață.

Oamenii au fost impresionați și spun că au așteptat cu nerăbdare acest eveniment.

Ediția din acest an a Festivalului de Artă Medievală de la Suceava se desfășoară până duminică și angrenează trupe din 7 țări: România, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Slovacia, Bulgaria.  

În Cetatea de Scaun a Sucevei, vor fi susținute în fiecare zi a festivalului zeci de spectacole medievale, cu focuri și lumini, de trupele de actori profesioniști și amatori din țară și străinătate. 

Prețul biletelor de acces la spectacolele din cadrul programului festivalului Festival Medieval „Ștefan cel Mare” Suceava este cel al biletelor de vizitare a Cetății de Scaun a Sucevei: 20 lei adulți, 10 lei pensionari, 5 lei elevi studenți.

Evenimentul marcă pentru Bucovina este aprobat și finanțat de Consiliul Judeţean Suceava, fiind realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava, organizator fiind Muzeul Național al Bucovinei.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.