Niciun șofer nu își dorește să se afle în situații în care ar fi nevoie de ajutorul unei firme de tractări auto. Totuși, aceste situații sunt neprevăzute, astfel că este recomandat ca șoferii să fie oricând pregătiți.

Șoferii sunt sfătuiți să aibă întotdeauna la îndemână datele de contact ale unei firme de tractări auto Suceava sau din orașul în care se află, dar și să se familiarizeze cu toți pașii care ar trebui urmați într-o astfel de situație. Aceștia sunt descriși în cele ce urmează.

Păstrarea calmului
Indiferent de situația în care se află, este esențial ca șoferul să își păstreze calmul. În acest fel se va putea concentra pe ceea ce va avea de făcut mai departe.
Cum de cele mai multe ori o defecțiune a mașinii apare în mijlocul traficului, șoferul trebuie să scoată autovehiculul de pe carosabil, dacă starea sa permite acest lucru. În caz contrar, este necesar să semnaleze prezența mașinii avariate pe șosea, folosind semnalele luminoase și triunghiurile reflectorizante.

Contactarea firmei de tractări auto

După asigurarea mașinii, următorul pas este acela de a contacta firma de tractări Suceava sau din zona în care a avut loc defecțiunea. În cazul în care șoferul nu cunoaște nicio astfel de firmă în zonă, acesta poate folosi motoarele de căutare online pentru a căuta servicii de tractări pentru zona în care se află.

Respectarea indicațiilor firmei de tractări
Odată aleasă și contactată firma de tractări, un operator va oferi indicații prețioase, pe care șoferul ar trebui să le urmeze, până la sosirea echipei de intervenție, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Aceste indicații pot viza asigurarea autovehiculului și ce ar trebui să facă sau nu șoferul, în funcție de situație. De asemenea, operatorul va solicita informații legate de simptomele pe care le-a avut mașina, înainte de a ceda, pentru a putea identifica problema apărută.

Colaborarea cu echipa de intervenție
Odată ce echipa de intervenție a firmei de tractări a sosit la locul cu pricina, șoferul va trebui să explice cum s-a produs defecțiunea inițial. Ulterior, pe baza indicațiilor șoferului și a unei inspecții rapide a autovehiculului, echipa de intervenție va putea îndruma șoferul la un service auto sau îi poate recomanda service-ul companiei de tractări, în cazul în care aceasta oferă un astfel de serviciu (caz în care clienții tractați beneficiază de prioritate).

Criterii de urmărit în alegerea firmei de tractări
Pentru a avea siguranța că a ales o firmă serioasă, care tratează cu profesionalism orice situație și care este disponibilă oricând, șoferii ar trebui să urmărească o serie de criterii pe care compania respectivă ar trebui să le îndeplinească:
– să aibă program non-stop;
– să ofere și servicii de asistență rutieră;
– să dețină mai multe platforme auto;
– să aibă posibilitatea de a asigura astfel de servicii pentru mai multe tipuri de autovehicule;
– prețurile practicate să fie corecte și transparente, adică să cuprindă toate costurile și taxele, pe care clienții să le cunoască încă de la început;
– să dețină asigurare, pentru a putea acoperi posibilele daune care pot apărea în timpul tractării

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.