Patru algerieni depistați la Brodina după ce au intrat ilegal în țară FOTO

Algerieni depistați la Brodina, luni, în urma unei acțiuni a polițiștilor de frontieră.

Astfel, în jurul orei 16.30, un echipaj al poliției de frontieră a depistat pe raza localităţii Brodina, județul Suceava, patru cetățeni străini, de sex masculin, care se deplasau pe jos, dinspre linia de frontieră spre interiorul tării.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, cele patru persoane au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, unde, în urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni algerieni.

Cei patru cetăţeni străini au vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a luate măsurile legale ce se impun conform procedurilor legale în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.