Percheziții la o firmă din Suceava care vinde grile auto de tuning și bare de protecție auto. Percheziția a avut loc joi dimineață.
La 11.11.2021, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Investigații Complexe au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de către Judecătoria Suceava, pe raza municipiului Suceava.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la sediul cât și la punctual de lucru aparținând unei firme din Suceava, au fost identificate 443 produse reprezentând grile auto de tuning exterior și bare de protecție auto de tuning exterior purtând denumirea mărcilor BMW, MERCEDES, AUDI, VOLGSWAGEN înregistrate și protejate pe teritoriul României, susceptibile a fi contrafăcute.
Valoarea cestor produse se ridică la 336.414 lei (68.100 euro).
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul IPJ Suceava – S.I.C.E – Biroul Investigații Complexe, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităţii infracţionale, precum şi în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.