Percheziții în cazul unor proxeneți care au obligat minore să practice prostituția la Suceava și la Iași.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a trei inculpați și măsura controlului judiciar față de un al patrulea, cercetați într-o cauză penală vizând săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și complicitate la această infracțiune.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în lunile decembrie 2023 și februarie 2024, doi dintre inculpați au recrutat două persoane vătămate minore (17 ani) pe care, cu sprijinul celorlalți inculpați, le-au obligat să practice prostituția în folosul lor.
În acest scop victimele minore au fost transportate în municipiile Iași și Suceava, în diverse locații închiriate în regim hotelier, unde au fost obligate să întrețină relații sexuale cu diverși clienți racolați de inculpați, proxeneții însușindu-și sumele de bani obținute din activitatea infracțională.
Perchezițiile domiciliare efectuate au condus la identificarea și ridicarea mai multor mijloace de probă utile cauzei.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpaților reținuți.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul Județean de Poliție Iași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.