Percheziții la o grupare care a dat tunuri de 400.000 de euro cu mașini de lux închiriate și apoi dezmembrate. Piesele au fost vândute bucată cu bucată, membrii grupării obținând profituri uriașe.

Marți, 12 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, din județele Botoșani și Suceava.

Din cercetări a reieșit faptul că acestea, în perioada iulie 2024 – prezent, ar fi închiriat șase autoturisme de lux, din Marea Britanie, pe care apoi nu le-ar mai fi restituit.

Autoturismele ar fi fost dezmembrate pe teritoriul României, iar piesele valorificate.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 400.000 de euro.

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă.

Un bărbat, de 39 de ani, a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere, ulterior, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul I.P.J. Botoșani și I.P.J Suceava și Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.