Peste 500 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii suceveni pentru combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice de către persoane aflate sub influența alcoolului.
Astfel, în perioada 06-09 martie, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pe una din principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave, respectiv conducerea de vehicule pe drumurile publice de către persoane aflate sub influenţa alcoolului.
În cadrul acțiunilor au fost testați cu aparatul etilotest 533 de conducători auto și constatate 19 infracţiuni la regimul circulației rutiere, dintre care opt pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 11 pentru alte abateri.
De asemenea, polițiștii au aplicat 165 sancțiuni contravenționale, în valoare de 70.135 lei, și au reținut în vederea suspendării 21 permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare.
O patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe DJ 209A din comuna Cornu Luncii, autoturismul condus de un bărbat de 23 de ani din comuna Mălini.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi a oprit pentru control pe strada 1 Mai din localitate, autoturismul condus de un localnic de 36 de ani.Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.