Un bărbat în vârstă de 52 de ani din Suceava a ajuns la spital după ce a fost lovit în timp ce se afla la cumătria fiicei sale.
Agresiunea a avut loc în incinta unui restaurant din localitatea Șcheia, duminică dimineață. În localul în care avea loc petrecerea se mai afla un grup restrâns de persoane. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 52 de ani a intrat în conflict cu un bărbat de 37 de ani, din localitate, care era invitat la cealaltă petrecere. Cel din urmă a luat un pahar și l-a aruncat în acesta, lovindu-l în zona gurii.
Imediat la fața locului a ajuns un echipaj medical care a transportat victima la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de contuzie buză inferioară.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.