Amenzi în valoare de aproape 500.000 de lei, date în doar trei zile de polițiștii suceveni. Este vorba despre controale efectuate în cadrul unei acțiuni de combatere a comerțului stradal cu produse de origine animală .Astfel, în perioada 12-14 iulie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică și cei din cadrul subunităților de poliție, împreună cu lucrătorii Direcției Sanitar Veterinare Suceava au verificat 292 de entități economice și 11 producători agricoli. S-au aplicat în total 303 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 482.657 lei. Cu ocazia acelorași controale, polițiștii au reținut patru permise de conducere, au constatat săvârșirea a două infracțiuni și au confiscat bunuri în valoare de 15.470 lei – constând în alimente, articole de îmbrăcăminte, produse industriale, băuturi alcoolice și țigări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.