sursa foto:editia.ro

Scos din ștreang de nevastă, un individ din Forăști i-a luat la bătaie pe polițiști. Agenții au trebuit să îl imobilizeze și să îl încătușeze pentru că bărbatul era violent.

Duminică, la orele 14.17, lucrătorii S.P.R.1 Vadu Moldovei au fost sesizați prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de către o femeie din comuna Forăști, județul Suceava, cu privire la faptul că are un conflict în familie.

Apelanta  este căsătorită de 2 ani cu un bărbat de 48 ani și aceștia locuiesc împreună, având un copil minor.

Duminică, în jurul orelor 14.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul a provocat scandal la locuința comună, certându-se cu soția sa, ocazie cu care a plecat în grădina din spatele casei.

Acolo bărbatul și-a legat un șnur în jurul gâtului și l-a agățat de creanga unui copac, amenințând că se omoară.

Soția a intervenit imediat și a rupt ștreangul, ocazie cu care ambii soți au căzut la pamânt. Bărbatul s-a lovit la nivelul frunții, suferind leziuni minore.

Cu ocazie intervenției la fața locului a patrulei de poliție, individul scos din ștreang de nevastă a devenit recalcitrant și agresiv cu lucrătorii de poliție. El a sărit la bătaie și le-a vorbit urât agenților, aducând injurii.

În final, agenții au trebuit să îl imobilizeze pe bărbat și să îl încătușeze. Individul violent a fost transportat cu un echipaj medical de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost evaluat, nefiind necesară internarea acestuia la secția psihiatrie Burdujeni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.